Sistemul LAP-Band

Riscuri si complicatii

Toate interventiile chirurgicale implica riscuri. Cand va decideti asupra acestei proceduri trebuie sa intelegeti ce riscuri implica. Discutati in detaliu cu medicul dvs. chirurg despre riscurile si complicatiile ce pot apare.

Care sunt riscurile generale?

Anumite boli, fie ca au fost sau nu determinate de obezitate, pot creste riscul chirurgical. Exista riscuri care rezulta din metodele si medicamentele folosite in timpul manevrelor chirurgicale. De asemenea exista riscuri care pot aparea din felul in care corpul dvs. raspunde la orice obiect strain implantat. Cu toate acestea studiile publicate evidentiaza ca procedeul chirurgical de implantare a sistemului LAP-Band are mai putine riscuri decat alte procedee chirurgicale pentru obezitate.

Bolnavii pot suferi complicatii postoperatorii. Majoritatea complicatiilor sunt usoare, dar pot necesita spitalizare si extrem de rar, reinterventia. intr-un studiu american pe un lot de 299 de bolnavi cu o perioada de urmarire de 3 ani, cele mai frecvente complicatii au fost: greata si varsaturi, reflux gastroesofagian (regurgitatii), alunecarea inelului sau dilatarea pungii superioare gastrice si obstructia stomei. Mai rar au fost consemnate: dilatatie esofagiana sau dismotilitate, constipatie, diaree si disfagie (inghitirea cu dificultate). 4 din 299 de bolnavi (1,3%) au suferit de eroziunea stomacului de catre inel. Aceste inele au fost indepartate printr-o operatie ulterioara.

Nota bene:

Chirurgii cu experienta laparoscopica mai mare si cu mai multa experienta in aceasta procedura raporteaza mai putine complicatii!

Reactii adverse la distanta de momentul operator sunt rare (mai putin de 1%) si include: esofagita, gastrita (inflamatia esofagului, stomacului), dureri abdominale, hernii, infectii, flatulenta, astenie, durere sau infectie la nivelul locurilor de incizie, colecistita (inflamatia vezicii biliare prin litiaza), etc.

Nota bene:

Discutati cu medicul dvs. chirurg despre aceste posibile complicatii si despre oricare dintre termenii medicali pe care nu ii intelegeti!

Care sunt riscurile specifice si complicatiile posibile?

Discutati cu chirurgul dvs. despre urmatoarele riscuri si complicatii: ulceratii, gastrita, arsuri, disfagie, deshidratare, constipatie, revenirea la greutatea preoperatorie.

Chirurgia laparoscopica implica riscuri specifice: leziuni de splina sau ficat (uneori necesitand indepartarea splinei, leziuni ale vaselor de sange, probleme pulmonare, tromboze venoase, perforatii ale stomacului si esofagului in timpul interventiei.

Nota bene:

Chirurgia laparoscopica nu este intotdeauna posibila. Chirurgul poate decide sa transforme operatia intr-o interventie deschisa, unele dintre motive fiind expuse mai sus (aceasta s-a intamplat in 5% din cazurile cuprinse in studiul american)!

Probleme care pot aparea in relatie directa cu sistemul LAP-Band: sistemul se poate goli spontan datorita scurgerilor. Acestea pot proveni de la nivelul inelului, rezervorului sau tubului care le conecteaza. Inelul poate aluneca, stomacul poate aluneca, punga superioara se poate largi, stoma se poate bloca, inelul poate eroda peretele gastric si ajunge in stomac. Obstructia stomei poate fi determinata de alimente, edem, plasare incorecta a inelului. Alte cauze de obstructie: umplere exagerata a inelului cu solutie salina, alunecarea inelului sau a stomacului, largirea pungii gastrice.

Scaderea ponderala cu sistemul LAP-Band este tipic mai lenta si gradata fata de alte procedee chirurgicale. ingustarea inelului prea rapid sau prea mult pentru a grabi scaderea ponderala trebuie evitata deoarece punga gastrica sau stomacul se pot largi.

Nota bene:

Trebuie sa invatati cum sa folositi inelul drept o unealta care sa va ajute sa reduceti cantitatea de alimente pe care o ingerati!

Unii bolnavi pot suferi mai mult de greata si varsaturi decat altii.

O scadere ponderala rapida poate determina malnutritie si anemie.

Daca aveti deja probleme de sanatate cum ar fi: diabet, hernie hiatala mare (o parte din stomac in cavitatea toracica), esofag Barrett (inflamatie cronica si severa a esofagului inferior) sau probleme emotionale sau psihologice puteti avea mai multe complicatii.

Nota bene:

Chirurgul dvs. va lua in considerare cat sunt de grave simptomele si daca sunteti un candidat pentru sistemul LAP-Band!

Daca ati suferit o interventie chirurgicala in aceeasi regiune sunteti predispus la mai multe riscuri si complicatii.

Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene care pot inflama stomacul cum ar fi Aspirina, Diclofenacul, Indometacinul etc, trebuie folosite cu multa precautie.

Puteti dezvolta litiaza veziculara (pietre la vezica biliara) dupa o scadere ponderala rapida - aceasta poate necesita indepartarea chirurgicala si rezectii biliare care se poate de asemenea efectua prin chirurgie laparoscopica.

Indepartarea sistemului LAP-Band

Daca sistemul LAP-Band a fost montat laparoscopic este posibil sa fie indepartat pe aceeasi cale - acesta este un avantaj al sistemului. Totusi, o interventie "deschisa" poate fi uneori necesara pentru indepartare. Dupa ce este extras sistemul LAP-Band stomacul revine la forma initiala.

« inapoi mai departe »