Terapia mediamentoasa are o valoare limitata in tratamentul obezitatii. Medicamentele sunt ineficiente ca tratament unic al obezitatii. Nu este unanim acceptat ca beneficiul lor modest adaugat celorlalte mijloace terapeutice justifica costurile terapiei si efectele sale adverse.
Cu privire la terapia medicamentoasa a obezitatii, Expert Panel on the Identification, Evaluation and Treatment of Overweiyght and Obesity face urmatoarele recomandari:
Drogurile ce induc pierderea in greutate aprobate de FDA (Food and Drug Administration) pot fi utilizate numai ca parte componenta a unui program de scadere ponderala ce include dieta si activitatea fizica pentru pacientii cu BMI > 30 fara boli sau factori de risc concomitenti datorati obezitatii si pentru pacientii cu BMI = 27 cu boli sau factori de risc datorati obezitatii. Drogurile nu vor fi niciodata utilizate fara modificarea concomitenta a stilului de viata. Este necesara evaluarea continua a eficacitatii si sigurantei in administrare a terapiei medicamentoase. Daca drogurile sunt utile in realizarea scaderii podnerale sau in mentinerea acesteia si efectele adverse sunt minore ele pot fi utilizate. Daca nu, vor fi intrerupte.
Exista doua medicamente aprobate de FDA spre a fi utilizate pe termen lung:
Sibutramine (Meridia) - aprobat de FDA in februarie 2001. Inhibitor de reabsorbtiei norepinefrinei si serotoninei, sibutramina creste nivelul serotoninei sau suprima apetitul si mareste nivelul altor neuropeptide care accelelreaza arderea caloriilor. Sunt in studiu receptori B3 adrenergici implicati in supresia apetitului.
Orlistat (Xenical) - aprobat de FDA in mai 1997. Inhibitor al lipazei pancreatice care realizeaza un bloc de 1/3 in absorbtia lipidelor la nivelul tubului digestiv. Determina steatoree. Xenical scade de asemenea absorbtia vitaminei D si altor cateva principii nutritive importante. Scaderea ponderala obtinuta prin asocierea drogului la dietele hipocalorice este modesta.
Hormonii tiroidieni, diuretice si digitale vor fi utilizati la pacientii obezi numai daca exista indicatii specifice (ex: hipotiroidism, edeme, HTA sau ICC). Diabetul zaharat si hipertensiunea arteriala care survin la pacientii obezi trebuie tratate agresiv. Conducerea tratamentului diabetului zaharat tip II asociat obezitatii impune nu numai un control agresiv al glicemiei cu agenti farmacologici ci si o nutritie sanatoasa, scadere ponderala si exercitiu fizic. Scaderea ponderala la acesti pacienti este imperativa. O scadere cu doar 5% a greutatii reduce glicemia si lipemia la acesti pacienti.